Cum ne ajută efectele uleiurilor esențiale să trecem cu bine peste perioadele dificile?
Înainte de a da un răspuns concret privind efectele uleiurilor esențiale, să analizăm spre exemplu situația creată de pandemie.
Percepția noastră despre această perioadă este influențată de cum ne simțim, adică de starea noastră de spririt. Dar și invers este valabil. Adică starea noastră de spirit este modulată de ce credem și cum percepem evenimentele ce se petrec în jurul nostru.
Stând și privind oamenii din jur, dar și când ne analizăm, observăm că în această perioadă înmagazinăm multe frustrări și tensiuni. Sursa acestora sunt incertitudinea, lipsa de perspectivă, restricțiile dar și fricile.
Dacă nu reușim să gestionăm bine emoțiile sau nu reușim să golim rezervorul emoțional în timp util, acesta va refula, cândva și cumva. Poate vor avea de suferit relațiile noastre. Sau poate unii vor dezvolta simptome psiho-somatice.

Cum putem contracara acumulările de emoții negative ?
Le putem contrabalansa cu emoții pozitive.
Studiul din 2013 – Mc Cann et al- a arătat faptul că EMOȚIILE POZITIVE, pot crește capacitatea de a face față în episoadele de stres. Cresc REZILIENȚA împotriva adversităților prezente și viitoare. Reziliența se definește ca și elasticitate psihologică sau „capacitatea de bună adaptare în condiții adverse, de traume, tragedii, amenințări și surse de stres major” [10]
Un ajutor de la un psihoterapeut poate fi de folos în această perioadă.
La fel de important este să ne găsim mici bucurii în fiecare zi. Acestea ne aduc cu adevărat plăcere și ne susțin pofta de viață. O mâncare bună, mișcarea, meditația, muzica, lectura, generozitatea, râsul – toate aducând emoții pozitive.
Tot aici, aș încadra și uleiurile esențiale preferate, deoarece acestea pot fi micile noastre fabrici de bucurie, de seninătate și reziliență!
Iată cum ne ajută efectele uleiurilor esențiale:
Vaporii uleiurilor esențiale, atunci când le inhalăm, acționează nu doar asupra sistemului respirator ci și asupra creierului. Ele produc efect atât asupra sistemului limbic din creier [11], cu centrul pentru emoții, memorie și miros, dar și asupra neurotransmițătoarelor[1]. Mai spre sfârșitul articolului vă prezint acești hormoni ai fericirii și acțiunile lor.
Olfacția vaporilor oricărui ulei esențial, ne afectează sistemul limbic din creier [11]. Uleiul essential își face efectul chiar înainte să ne dăm seama. Emoțiile, mirosurile și memoria fiind interconectate.
Dacă ceea ce mirosim ne este familiar, e pe gustul nostru și este în intensitatea potrivită, uleiurile esențiale ne pot produce plăcere. Ne pot oferi bucurii, contribuind chiar la schimbarea perspectivei noastre asupra situației generale negative.

Cu ce ne sunt uleiurile esențiale de ajutor?
Așadar, cred că în vremuri provocatoare, avem nevoie, de mici fabrici de bucurie, pe placul și gustul nostru. Fabrici, care ne ajută:
– să dobândim mai ușor reziliență emoțională (în imagine vedeți un kit de uleiuri esențiale din practica aromaterapeutică profesională, cu cele mai bune rezultate pentru suportul și întărirea capacității de reziliență).
– să ne putem păstra răbdarea (Lămâie, Lavandă).
– să avem somn odihnitor (Lavandă, Portocale, Tămâie, Bergamotă, Vetiver).
– să redobândim calmul (Lavandă, Bergamotă, Măghiran, Cedru de Atlas, Ylang ylang, Tămâie, Vetiver, Paciuli, Geraniu, Palmarosa, Pin).
– să gestionăm mai bine tensiunile, fricile și emoțiile (Lemongrass, Melissa, Pin, Arbore de ceai, Cuișoare, Cimbru, Lavandă, Palmarosa).
– să rămânem motivați (Salvia sclarea, Ylang ylang, Mentă piperată, Rozmarin, Eucalipt, Ghimbir, Grapefruit, Scorțișoară).
– să recăpătăm seninătatea (Lămâie, Portocale, Grapefruit, Bergamota, Ylang ylang, Coriandru).
– să ne păstrăm echilibrul (Cedru de Atlas, Pin, Brad argintiu și Douglas, Chiparos, Lavandă, Bergamota).

Cum pot efectele uleiurilor esențiale duce la aceste rezultate?
Studiul Wang&Heinbockel [1] arată că multe dintre ele acționează fie pe calea serotoninergică, fie dopaminergică sau GABAergică.
Serotonina
– este un neurotransmițător inhibitor, calmant, care balansează efectele neurotransmițătoarelor excitatoare, reglând stresul și anxietatea. Influențează persoana să aibă mai multă răbdare, reglează ciclurile de somn, poftele pentru carbohidrați (dulciuri), digestia și controlul durerii. Carența de serotonină duce la insomnii, depresie, tulburări anxioase. [2] Studiile arată că uleiurile esențiale care acționează pe calea serotoninergică sunt Lămâia, Lavanda și Ylang Ylang. [1]
Dopamina
– unul dintre principalii neurotransmițători ai sistemului nervos (transmițănd informația între neuronii creierului). Este responsabilă și pentru producerea plăcerii, a mulțumirii, făcând legătura între recompensă și comportament și menține focusul și motivația. [3] Uleiul esențial care acționează pe calea dopaminergică s-a dovedit a fi Salvia sclarea. Iar Ylang ylang, acționează și pe calea dopaminergică pe lângă cea serotoninergică. [1]

GABA (gamma – Aminobutiric acid)
– este principalul neurotransmițător inhibitor, care blochează impulsurile între nervii sistemului nervos în creier. Cercetătorii consideră, printre altele că, GABA contribuie la îmbunătățirea stării de spirit, având efect calmant și relaxant asupra sistemului nervos. Ne elibereză de frici. Disfuncția sitemului GABAergic duce la anxietate și depresie. [4], [5], [6], [7], [8], [9] Uleiuri esențiale care s-au dovedit a funcționa pe calea GABAergică sunt Lemongrass, Melissa, Pinul, Arbore de ceai, Cuișoare.
Dacă v-a plăcut acest articol, nu ezitați să împărtășiți aceste informații cu prietenii dumneavoastră.
Distribuiți articolul prietenilor dumneavoastră.
Referințele care stau la baza acestui articol:
1. Ze-Jun Wang and Thomas Heinbockel, 2018 – Essential Oils and Their Constituents Targeting the GABAergic System and Sodium Channels as Treatment of Neurological Diseases
2. https://www.medicalnewstoday.com/articles/232248#function
3. https://www.webmd.com/mental-health/what-is-dopamine
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513311/
5. https://www.news-medical.net/health/What-is-GABA.aspx
6. https://www.everydayhealth.com/gaba/guide/
7. https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/gabaergic-system
8. https://www.creative-diagnostics.com/gabaergic-synapse-pathway.htm
9. https://www.medicalnewstoday.com/articles/326847#about