• Indiferent, dacă urmăriți alinarea unor afecţiuni respiratorii, obținerea unei stări de bine emoționale sau doar doriţi umidificarea/împrospătarea aerului din căminul dumneavoastră, difuzorul de aromaterapie Pebble vă poate fi un ajutor de nădejde.Prin design-ul său decorativ, poate scoate în evidenţă eleganţa oricărui corp de mobilă asigurând un plus estetic şi olfactiv locului preferat de întrunire al familiei.Recomandăm utilizarea acestui model atât pentru crearea unei atmosfere relaxante, intime al cuibului familial cât şi ca lampă de veghe în camera copilului.Funcţiile de iluminare şi difuzare fiind controlate din butoane separate, dumneavoastră, vă puteţi alege atât timpul de difuzare cât şi nuanţa respectiv intensitatea luminii emise. Prin uarmare, aparatul poate fi folosit doar ca lampă de veghe (fără difuzare), doar ca difuzor (fără iluminare) sau în combinaţie a celor două funcţii.In pachet este inclus pe langă difuzor, un pahar de dozare al apei, respectiv un alimentator dedicat.
  • Stoc epuizat!

    Broșă Mandala

    45,90 lei
    Broșa de aromaterapie, este acel accesoriu discret, care va fi observată de toată lumea și care te va face să te simți unică.ACUM, vei primi cadou și o fiolă de 1ml cu ulei esențial de lavandă.Picură câteva picături din uleiul tău esențial preferat pe discul de fetru din interiorul broșei și bucură-te de susținerea acestui ulei, care te va însoți pe perioada întregii zile.
  • Atât brățara cât și colierul din INOX completează orice ţinută, casual sau office, insoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea dumneavoastră emoţională pe discul din fetru din interiorul bazei.
  • Purtaţi cu voi uleiul esenţial preferat prin colierul chic Copacul vietii.Colierele din INOX completează orice ţinută, casual sau office, insoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea voastră emoţională pe discul din fetru din interiorul medalionului.Fie că doriţi să vă sporiţi puterea de concentrare, sau doriţi să vă diminuaţi tensiunea interioară creată de agitaţia din jur, aroma inhalată pasiv vă va ajuta să treceţi peste momentele de cumpănă şi vă va conferi o stare de bine.
  • Stoc epuizat!
    Este un uleiul esenţial cu versatilitatea poate cea mai mare, fiind utilizat de secole pentru efectele sale asupra psihicului dar şi asupra întregului organism.Uleiul esenţial de lavandă dispune de proprietăţi calmante, relaxante asupra sistemului nervos central, este un aliat de nădejde împotriva anxietăţii, stresului şi insomniei.Are efecte spasmodice, antiinflamatoare, antibacteriene, dar şi calmante şi regenerante pentru piele (acnee, zgârieturi, arsuri mici, înţepături de insecte).Se combină bine cu majoritatea uleiurilor esenţiale, în special cu cele citrice şi cele florale.Să vă bucurați de ea și de efectele sale!
  • Aerul din casa dumneavoastră este uscat ca într-un deşert datorită încălzirii centrale?Închipuiţi-vă cum ar fi ca odată cu umidificarea aerului din căminul dumneavostră să vă îmbrăţişeze o mireasmă relaxantă. Iar pentru ca acestă îmbrăţişare să fie una cu adevărat suavă, dumneavoastră vă puteţi regla cantitatea de umiditate şi mireasmă difuzată în aer, în două trepte.
  • Brăţară INOX – Lotus curea Albă/Neagră

    71,90 lei
    Bucură-te oriunde și oricând, de momentele de relaxare oferite de uleiul esențial preferat. Cu ajutorul Brățării de Aromaterapie cu curea Lotus, ai mereu la îndemână aroma care te susține, te inspiră sau te ține în formă.
    • recomandat pentru încheieturi de până la 14- 17 cm - cureaua ecologică a brățării fiind reglabilă între 16 și 18cm
    • posibilitate de personalizare în plus  - brățara va sosi la tine echipată cu o curea a cărei culoare ai ales-o. Dar vei primi cadou cealaltă curea. Astfel pe lângă culoarea discurilor vei avea în plus o posibilitate de asortare cu culoarea ținutei tale.
    • va străluci mereu pe mâna ta ca în prima zi de purtare - medalionul fiind confecționat din INOX chirurgical care nu reacționează nici cu transpirația nici cu uleiul esențial, acesta nu se va înnegri sau oxida
    • o pregătești rapid înainte de plecare - datorită capacului prevăzut cu balama și închidere magnetică, brățara e gata de purtat în câteva secunde. Nu vei fi nevoită să pierzi vremea cu înșurubatul capacului precum în cazul modelelor a căror capac se înfiletează. De asemenea nu vei risca să pierzi capacul precum în cazul modelelor care au capac doar cu fixare magnetică
    • o poți asorta ținutei tale - folosește unul din cele 10 discuri de fetru, de diferite culori, incluse în pachet, care se asortează culorii ținutei tale.
    • o poți adapta stării tale emoționale - prin alegerea uleiului esențial potrivit care te ajută să te simți mai bine în pielea ta.
    • aspect elegant și discret - asigurat de medalionul cu diametrul de 3cm care iese în evidență într-un mod discret.
    Fii sigură pe tine, atrăgătoare și mereu cu zâmbetul pe buze folosind zilnic Brățara de Aromaterapie cu curea Lotus.
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de litsea cubeba – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 39,00 lei
    Uleiul esențial de Litsea cubeba, care este cunoscut și sub numele de May Chang, originar din zona China, Taiwan, Japonia, se obține din fructele fragrante al unui copac tropical de talie mică. Are o aromă îndrăgită lămâioasă, dulce – ierbos – fructată și este utilizat foarte des în parfumuri, odorizante de aer și deodorante.Prin inhalare, pe plan emoțional îmbunătățește dispoziția, reduce anxietatea, confuzia și stresul [3]. Totodată dispune de efect sedativ și îmbunătățește durata de somn[3].Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, chiar sursele de informații, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de ravintsara – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 66,00 lei
    Se remarcă prin aroma proaspătă, purifiantă, similară eucaliptului, cu o tentă ușor florală.Ravintsara sau frunzele de Ho, cum i se mai spune, este utilizat în mod tradițional în China pentru efectele sale asupra inflamațiilor, durerilor musculare și reumatismale. [1], [4], [5], [6]Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, chiar sursele de informații, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Difuzor arome auto INOX – Fulg de nea

    49,00 lei
    Din păcate nu avem soluţie pentru a reduce traficul din oraş, dar cu difuzorul de arome auto Fulg de nea putem face ca fiecare clipă petrecută în maşină să fie o plăcere după care veţi tânji toată ziua.Alegeţi uleiul esenţial preferat cu efect relaxant, pentru ca timpul petrecut în maşină să fie cât mai relaxant şi plăcut cu putinţă.Vă recomndăm uleiul de Lavandă, Portocale dulci sau Ylang ylang care toate au efect relaxant.Diametrul difuzorului este de 3cm.Vedeţi detalii de utilizare mai jos, la descriere.
  • Inhalator personal auriu

    19,00 lei
    Elagat, dar în acelaşi timp extrem de util, inhalatorul personal ar trebui să fie un accesoriu de nelipsit din poşeta oricărei doamne sau domnişoare (şi nu numai).Indiferent că doriţi să preveniţi o viroză ce tocmai se pregăteşte să vă doboare, sau doriţi să vă amelioraţi starea emoţională, sau o uşoară durere de cap, introducând în inhalatorul personal uleiul sau blendul potrivit de uleiuri, veţi putea beneficia de efectele incontestabile ale aromaterapiei.
  • Fiecare dintre noi suntem unici pe Pământ. Dar purtăm în noi trăsăturile generațiilor anterioare, a rădăcinilor noastre și căutăm calea spre divinitate precum crengile copacului se înalță spre cer.Fie că doriţi să vă sporiţi puterea de concentrare, sau doriţi să vă diminuaţi tensiunea interioară creată de agitaţia din jur, aroma de lavandă inhalată pasiv prin intermediul colierului și a brăţării aromatice vă va ajuta să treceţi peste momentele de cumpănă şi vă va conferi o stare de bine.Brăţara cu piatră, respectiv colierul din INOX completează orice ţinută, casual sau office, însoţindu-vă de efectul uleiului preferat întreaga zi.
  • Brăţară INOX – H_art curea Albă/Neagră

    71,90 lei
    Bucură-te oriunde și oricând, de momentele de relaxare oferite de uleiul esențial preferat. Cu ajutorul Brățării de Aromaterapie cu curea H-art, ai mereu la îndemână aroma care te susține, te inspiră sau te ține în formă.
    • recomandat pentru încheieturi de până la 14- 17 cm - cureaua ecologică a brățării fiind reglabilă între 16 și 18cm
    • posibilitate de personalizare în plus  - brățara va sosi la tine echipată cu o curea a cărei culoare ai ales-o. Dar vei primi cadou cealaltă curea. Astfel pe lângă culoarea discurilor vei avea în plus o posibilitate de asortare cu culoarea ținutei tale.
    • va străluci mereu pe mâna ta ca în prima zi de purtare - medalionul fiind confecționat din INOX chirurgical care nu reacționează nici cu transpirația nici cu uleiul esențial, acesta nu se va înnegri sau oxida
    • o pregătești rapid înainte de plecare - datorită capacului prevăzut cu balama și închidere magnetică, brățara e gata de purtat în câteva secunde. Nu vei fi nevoită să pierzi vremea cu înșurubatul capacului precum în cazul modelelor a căror capac se înfiletează. De asemenea nu vei risca să pierzi capacul precum în cazul modelelor care au capac doar cu fixare magnetică
    • o poți asorta ținutei tale - folosește unul din cele 10 discuri de fetru, de diferite culori, incluse în pachet, care se asortează culorii ținutei tale.
    • o poți adapta stării tale emoționale - prin alegerea uleiului esențial potrivit care te ajută să te simți mai bine în pielea ta.
    • aspect elegant și discret - asigurat de medalionul cu diametrul de 3cm care iese în evidență într-un mod discret.
    Fii sigură pe tine, atrăgătoare și mereu cu zâmbetul pe buze folosind zilnic Brățara de Aromaterapie cu curea H-art.
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de CHIPAROS – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 7,00 lei până la 67,00 lei
    Cu aroma lemnoasă, afumată, caldă, balsamică, persistentă , este cunoscut pentru proprietatea tonică excelentă.Proprietăţi şi efecte:Tradiţional este utilizat pentru calmarea tusei uscate, spasmodice.Excelent pentru îngrijirea pielii grase, combate celulita, ajută la combaterea retenţiei de lichide - stimulează drenajul limfatic.Ajută la găsirea echilibrului spiritual şi la acomodare în cazul schimbărilor.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici) 
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de salvia sclareea – Bio 5ml

    Interval de prețuri: 8,00 lei până la 62,00 lei
    Uleiul esențial de salvia sclarea - șerlai sau iarba sfântului Ion -  are aromă complexă, caldă, dulce, ierbos-florală, cu multiple efecte, dar este utilizat preponderent pentru efectul său pozitiv, suportiv, armonizant asupra majorității tulburărilor menstruale [1],[3], [8], [9].Prin inhalare uleiul esențial de salvia sclarea reduce nivelul de stres  și funcționează ca și un antidepresiv natural.Aroma sa revigorează spiritul, este valoros pentru inducerea liniștii interioare.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Aerul din casa dumneavoastră este uscat ca într-un deşert datorită încălzirii centrale?Închipuiţi-vă cum ar fi ca odată cu umidificarea aerului din căminul dumneavostră să vă îmbrăţişeze o mireasmă relaxantă. Iar pentru ca acestă îmbrăţişare să fie una cu adevărat suavă, dumneavoastră puteţi alege intensitatea difuzării în două trepte.Pentru ca dumneavoastră să puteţi beneficia de această răsfăţare încă din primul moment, odată cu achiziţia difuzorului de aromaterapie Aruna, în preţ este inclusă o sticluţă de 10ml de ulei esenţial de lavandă marca Lavandair.
  • Pachet Brăţară INOX cu piatră – Origini

    96,70 lei
    Crengile copacului, care se îndreaptă spre cer, ne duc cu gândul spre divinitate, iar rădăcinile sale pronunțate, simbolizează legătura dintre generații.Fie că doriţi să vă sporiţi puterea de concentrare, sau doriţi să vă diminuaţi tensiunea interioară creată de agitaţia din jur, aroma de lavandă inhalată pasiv prin intermediul colierului și a brăţării aromatice vă va ajuta să treceţi peste momentele de cumpănă şi vă va conferi o stare de bine.Brăţara, din INOX completează orice ţinută, casual sau office, însoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.
  • Ulei esenţial de vetiver – Bio 5ml

    Interval de prețuri: 14,00 lei până la 108,00 lei
    Uleiul de vetiver în India și Sri Lanka, prin aroma stabilizatoare, calmantă, este cunoscut ca “uleiul liniștii”. Are miros puternic, lemnos-ierbos, pământiu, fiind utilizat des în parfumerie.Proprietăţi şi efecte:Vetiverul este un ulei esențial foarte valoros în masaj și băi aromatice, pentru efectul puternic relaxant [6], [9]Pe plan psihologic, este util în gestionarea furiei, a fricilor, în extenuare și în burnout. Ajută în dobândirea flexibilității cognitive, a securității emoționale, disipează grija, obsesiile, manifestările compulsive, gândurile repetitive și excesive, înlesnește detașarea. [6] [8]Dispune de efect anxiolitic. [4] [6] [7] [8]Spiritual, este excelent pentru persoanele care se simt dezechilibrate, marginalizate. Are rol protector pentru cei vulnerabili și hipersensibili.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Bazate pe forme circulare, care pornesc dintr-un loc central, mandalele ne duc atenția către interior, către punctul de echilibru de unde pornește totul.Atât brățara cât și colierul din INOX completează orice ţinută, casual sau office, insoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea dumneavoastră emoţională pe discul din fetru din interiorul bazei.
  • Extract de vanilie – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 7,00 lei până la 74,00 lei
    Vanilia, cu aroma ei dulce, bogată, balsamică, azi este cunoscută și extensiv îndrăgită, în special în preparatele culinare.  Secole de-a rândul a fost însă savurată doar de elitele europene, fiind o aromă foarte rară, greu accesibilă, provenită din Noua Lume (America)Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de paciuli – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 7,00 lei până la 82,00 lei
    Proprietăţi şi efecte:Uleiul de paciuli cu aroma dulce, bogată, cu nuanţe  lemnoase şi pământii , este utilizat extensiv la parfumurile orientale, conferindu-le o notă de bază persistentă.Are efect puternic asupra sistemului nervos, prin aroma calmantă, sedativă, înălţătoare,  reduce tensiunea interioară, combate insomnia şi anxietatea .Pentru spiritualitate, se aplică pe beţişoare incandescente pentru a crea o atmosferă calmă.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos, la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Floarea Lotus este exemplul perfect al regenerării și renasterii zilnice. Această floare în fiecare seară se scufundă în apa tulbure al lacului ca, a doua zi dimineață, să reinflorească în forma sa cea mai frumoasă și imaculată, fără ca mâlul din adâncuri să o păteze.Noi, asemenea florii Lotus, trebuie sa renaștem în fiecare zi să putem străluci în forma noastră cea mai perfectă. Uleiul esențial de lavană ne ajută în acest sens atât pe parcursul nopții când ne asigură un smon liniștitor, cât și pe parcursul zilei când ne conferă o stare de calm și bine.Atât brățara cât și colierul din INOX completează orice ţinută, casual sau office, insoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea dumneavoastră emoţională pe discul din fetru din interiorul bazei.
  • Pachet Colier Origini cu ulei esențial la alegere

    Interval de prețuri: 89,50 lei până la 152,80 lei
    Alege-ți uleiul esențial care să-ți asigure doza ta zilnică de bună dispoziție.Citește mai jos la secțiunea ”Descriere” proprietățile emoționale ale fiecărui ulei esențial în parte.
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de geraniu (muşcată) – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 7,00 lei până la 84,00 lei
    Are aromă dulce-florală, apropiată de cel al trandafirului.Este cunoscut pentru efectul benefic asupra epidermei, este utilizat în cosmetologie pentru efectul regenerant.Are efect euforic asupra spiritului.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de ghimbir – Bio 5ml

    Interval de prețuri: 9,00 lei până la 67,00 lei
    Uleiul esențial de ghimbir are aromă proaspătă, revigorantă, caldă, condimentată-picantă, identică cu mirosul ghimbirului proaspăt tăiat.Proprietăţi şi efecte:Are efect digestiv, hepatoprotectiv, antioxidant, imunostimulant.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos, la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Stoc epuizat!

    Difuzor arome auto – Mandala Star

    49,00 lei
    Din păcate nu avem soluţie pentru a reduce traficul din oraş, dar cu difuzorul de arome auto Mandala star putem face ca fiecare clipă petrecută în maşină să fie o plăcere după care veţi tânji toată ziua.Alegeţi uleiul esenţial preferat cu efect relaxant, pentru ca timpul petrecut în maşină să fie cât mai relaxant şi plăcut cu putinţă.Vă recomndăm uleiul de Lavandă, Portocale dulci sau Ylang ylang care toate au efect relaxant.Diametrul difuzorului este de 3cm.Vedeţi detalii de utilizare mai jos, la descriere.
  • Bucură-te oriunde și oricând, de momentele de relaxare oferite de uleiul esențial preferat. Cu ajutorul Brățării de Aromaterapie Mandalissima, ai mereu la îndemână aroma care te susține, te inspiră sau te ține în formă.
    • recomandat pentru încheieturi de până la 17 cm - circumferința interioară a brățării fiind de 18cm.
    • nu se oxidează - fiind confecționat din INOX chirurgical care nu reacționează nici cu transpirația nici cu uleiul esențial
    • ușor de pregătit - datorită capacului prevăzut cu balama și închidere magnetică, brățara e gata de purtat în câteva secunde. Nu vei fi nevoită să pierzi vremea cu înșurubatul capacului precum în cazul modelelor a căror capac se înfiletează. De asemenea nu vei risca să pierzi capacul precum în cazul modelelor care au capac doar cu fixare magnetică
    • o poți asorta ținutei tale - folosește unul din cele 10 discuri de fetru, de diferite culori, incluse în pachet, care se asortează culorii ținutei tale.
    • o poți adapta stării tale emoționale - prin alegerea uleiului esențial potrivit care te ajută să te simți mai bine în pielea ta.
    • aspect elegant și discret - asigurat de medalionul cu diametrul de 2.5cm care iese în evidență într-un mod discret.
    Fii sigură pe tine, atrăgătoare și mereu cu zâmbetul pe buze folosind zilnic Brățara de Aromaterapie Mandalissima.
  • Stoc epuizat!
    Bucură-te oriunde și oricând, de momentele de relaxare oferite de uleiul esențial preferat. Cu ajutorul Brățării de Aromaterapie cu curea Narcisa, ai mereu la îndemână aroma care te susține, te inspiră sau te ține în formă.
    • recomandat pentru încheieturi de până la 14- 17 cm - cureaua ecologică a brățării fiind reglabilă între 16 și 18cm
    • posibilitate de personalizare în plus  - brățara va sosi la tine echipată cu o curea a cărei culoare ai ales-o. Dar vei primi cadou cealaltă curea. Astfel pe lângă culoarea discurilor vei avea în plus o posibilitate de asortare cu culoarea ținutei tale.
    • va străluci mereu pe mâna ta ca în prima zi de purtare - medalionul fiind confecționat din INOX chirurgical care nu reacționează nici cu transpirația nici cu uleiul esențial, acesta nu se va înnegri sau oxida
    • o pregătești rapid înainte de plecare - datorită capacului prevăzut cu balama și închidere magnetică, brățara e gata de purtat în câteva secunde. Nu vei fi nevoită să pierzi vremea cu înșurubatul capacului precum în cazul modelelor a căror capac se înfiletează. De asemenea nu vei risca să pierzi capacul precum în cazul modelelor care au capac doar cu fixare magnetică
    • o poți asorta ținutei tale - folosește unul din cele 10 discuri de fetru, de diferite culori, incluse în pachet, care se asortează culorii ținutei tale.
    • o poți adapta stării tale emoționale - prin alegerea uleiului esențial potrivit care te ajută să te simți mai bine în pielea ta.
    • aspect elegant și discret - asigurat de medalionul cu diametrul de 3cm care iese în evidență într-un mod discret.
    Fii sigură pe tine, atrăgătoare și mereu cu zâmbetul pe buze folosind zilnic Brățara de Aromaterapie cu curea Narcisa.
  • Ulei esenţial de bergamotă – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 8,00 lei până la 88,00 lei
    Uleiului esenţial de bergamotă vine cu o notă ușoară, proaspătă, citrică care se împletește subtil cu o ușoară notă florală ademenitoare.Prin aroma sa plăcută, induce relaxare fizică şi psihică, armonizează, conferă adevărată senzaţie de bine atunci când este difuzată şi inhalată. Are efect calmant, sedativ, dar revigorant în același timp. [1], [5], [6]Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos, la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Bucură-te oriunde și oricând, de momentele de relaxare oferite de uleiul esențial preferat. Cu ajutorul Brățării de Aromaterapie H-art, ai mereu la îndemână aroma care te susține, te inspiră sau te ține în formă.
    • recomandat pentru încheieturi de până la 17 cm - circumferința interioară a brățării fiind de 18cm.
    • nu se oxidează - fiind confecționat din INOX chirurgical care nu reacționează nici cu transpirația nici cu uleiul esențial
    • ușor de pregătit - datorită capacului prevăzut cu balama și închidere magnetică, brățara e gata de purtat în câteva secunde. Nu vei fi nevoită să pierzi vremea cu înșurubatul capacului precum în cazul modelelor a căror capac se înfiletează. De asemenea nu vei risca să pierzi capacul precum în cazul modelelor care au capac doar cu fixare magnetică
    • o poți asorta ținutei tale - folosește unul din cele 10 discuri de fetru, de diferite culori, incluse în pachet, care se asortează culorii ținutei tale.
    • o poți adapta stării tale emoționale - prin alegerea uleiului esențial potrivit care te ajută să te simți mai bine în pielea ta.
    • aspect elegant și discret - asigurat de medalionul cu diametrul de 2.5cm care iese în evidență într-un mod discret.
    Fii sigură pe tine, atrăgătoare și mereu cu zâmbetul pe buze folosind zilnic Brățara de Aromaterapie H-art.
  • Floarea Lotus este exemplul perfect al regenerării și renasterii zilnice. Această floare în fiecare seară se scufundă în apa tulbure al lacului ca, a doua zi dimineață, să reinflorească în forma sa cea mai frumoasă și imaculată, fără ca mâlul din adâncuri să o păteze.Noi, asemenea florii Lotus, trebuie sa renaștem în fiecare zi să putem străluci în forma noastră cea mai perfectă. Uleiul esențial de lavandă ne ajută în acest sens atât pe parcursul nopții când ne asigură un smon liniștitor, cât și pe parcursul zilei când ne conferă o stare de calm și bine.Atât brățara cât și colierul din INOX completează orice ţinută, casual sau office, însoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea dumneavoastră emoţională pe discul din fetru din interiorul bazei.
  • Difuzor arome auto INOX – Onda

    49,00 lei
    Din păcate nu avem soluţie pentru a reduce traficul din oraş, dar cu difuzorul de arome auto Onda putem face ca fiecare clipă petrecută în maşină să fie o plăcere după care veţi tânji toată ziua.Alegeţi uleiul esenţial preferat cu efect relaxant, pentru ca timpul petrecut în maşină să fie cât mai relaxant şi plăcut cu putinţă.Vă recomndăm uleiul de Lavandă, Portocale dulci sau Ylang ylang care toate au efect relaxant.Diametrul difuzorului este de 3cm.Vedeţi detalii de utilizare mai jos, la descriere.
  • Ulei esenţial de pin – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 62,00 lei
    Aroma proaspătă, de pădure al uleiului de pin, evocă vacanţele petrecute la munte sau la malul mării înconjurate de pădurile de pini ale Mediteranei.Proprietăţi şi efecte: Difuzat, este ajutor în oboseală, epuizare nervoasă,  prin efectul stimulant asupra sistemului nervos. Susține buna funcționare a sistemului respirator pe perioada răcelilor. Grăbeşte recuperarea, benefic în convalescenţă.Revigorează spiritul, induce încredere, curaj, putere şi răbdare. Ajută perseverența în faţa adversităţilor.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de rozmarin – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 44,00 lei
    Are aromă puternică, condimentată, ierboasă, purifiantă.Este stimulant cognitiv, ajută concentrarea şi memoria, diminuează starea de oboseală mentală (datorită conţinutului de 1,8 cineol), este stimulant şi tonicSpirit: este excelent pentru sentimentul de alienare.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de ylang ylang – Bio 10ml

    82,00 lei
    Are aromă exotică, ameţitoare, dulce, florală, seducătoare (afrodisiacă) şi este foarte aprecită în parfumerie şi cosmetologie.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de cedru – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 52,00 lei
    Uleiul de cedru de Atlas are o aromă caldă, pământie, cu notă de vârf ușor camforoasă și o subnotă dulce, lemnoasă.Efectul asupra psihicului al uleiului esențial distilat din cedrul de Atlas, este unul puternic calmant, întăritor, armonizant-echilibrant, în special asupra persoanelor aflate concomitent în surmenare și tensiune, precum copacii de cedru de Atlas, sunt exemplare de tărie, stabilitate, armonie și dominație pașnică.De asemenea, inhalat, susține buna funcționare a sistemului respirator, decongestioează și calmează tusea.Este utilizat frecvent în parfumerie în parfumurile bărbătești pentru calitatea sa fixativă.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos, la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Difuzor arome auto INOX – Floral

    49,00 lei
    Din păcate nu avem soluţie pentru a reduce traficul din oraş, dar cu difuzorul de arome auto Floral putem face ca fiecare clipă petrecută în maşină să fie o plăcere după care veţi tânji toată ziua.Alegeţi uleiul esenţial preferat cu efect relaxant, pentru ca timpul petrecut în maşină să fie cât mai relaxant şi plăcut cu putinţă.Vă recomndăm uleiul de Lavandă, Portocale dulci sau Ylang ylang care toate au efect relaxant.Diametrul difuzorului este de 3cm.Vedeţi detalii de utilizare mai jos, la descriere.
  • Inhalator personal argintiu

    19,00 lei
    Elagat, dar în acelaşi timp extrem de util, inhalatorul personal ar trebui să fie un accesoriu de nelipsit din poşeta oricărei doamne sau domnişoare (şi nu numai).Indiferent că doriţi să preveniţi o viroză ce tocmai se pregăteşte să vă doboare, sau doriţi să vă amelioraţi starea emoţională, sau o uşoară durere de cap, introducând în inhalatorul personal uleiul sau blendul potrivit de uleiuri, veţi putea beneficia de efectele incontestabile ale aromaterapiei.
  • Ulei esenţial de grapefruit – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 7,00 lei până la 68,00 lei
    Cu aroma proaspătă, cirtică, dulce-fructată, este un ulei esenţial tonic,  energizant, care alungă negativismul şi induce optimism.Proprietăţi şi efecte:Prin efectul revigorant, uleiul esenţial de grapefruit ajută în focusare, dar în acelaşi timp este benefic pentru combaterea epuizării nervoase şi stresului. Stimulează încrederea în sine. Este ajutor de nădejde în dureri de cap.Are efect euforic asupra spiritului.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici) 
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Atât brățara cât și colierul din INOX completează orice ţinută, casual sau office, insoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea dumneavoastră emoţională pe discul din fetru din interiorul bazei.
  • Ulei esenţial de oregano – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 7,00 lei până la 74,00 lei
    Uleiul de oregano este unul dintre cele mai puternice uleiuri esenţiale purifiante.Proprietăţi şi efecte: Poate ajuta în episoade infecţioase cutanate, respiratorii, digestive şi urinare.Stimulează spiritul să se debaraseze de elementele care-l trag în jos ca şi mândria şi falsele identităţi.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de citronella – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 40,00 lei
    Uleiul de citronella vă poate ajuta în ameliorarea stărilor de oboseală cronică, letargie sau epuizare.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de brad argintiu – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 63,00 lei
    Aroma proaspătă şi răşinoasă, ca cel al bradului de crăciun proaspăt tăiat, evocă plimbările şi vacanţele petrecute în mijlocul pădurilor de conifere.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de cimbru ct. thymol- Bio 5ml

    Interval de prețuri: 9,00 lei până la 67,00 lei
    Uleiul de cimbru (chemotip thymol) are aroma caldă, puternică, ierbos-condimentată, revitalizantă şi energizantă.Proprietăţi şi efecte:Inhalat, stimulează capacitatea de concentrare, găndirea, memoria.Are efect antispasmodic, este un mucolitic şi expectorant bun, uşurează tusea şi curăţă căile respiratorii.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos, la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Pachet Lavandair pentru EA

    55,50 lei
    Pachetul conţine o sticluţă de ulei esenţial de lavandă de 10ml cu dozator picurător şi un flacon de apă florală 150ml.Uleiul este recunoscut pentru calităţile sale relaxante, iar apa florală este un minunat tonifiant pentru piele.
  • Ulei esenţial de palmarosa – BIO 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 48,00 lei
    Uleiul de palmarosa are aromă dulce, florală, cu note de trandafir, cu tentă ierboasă-lemnoasă.Difuzat sau prin inhalare este un remediu bun pentru perioade de epuizare nervoasă, datorită efectului său calmant, tonifiant.Excelent pentru persoanele care au nevoie de linişte spirituală.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de lemongrass – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 46,00 lei
    Lemongrass-ul este nativ în zonele tropicale şi are aromă citrică, proaspătă, plăcută, cu efect tonic şi energizant.Ajută la redobândirea purităţii spiritului şi a capacităţii de focusare.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Difuzor arome auto INOX – Origini

    49,00 lei
    Din păcate nu avem soluţie pentru a reduce traficul din oraş, dar cu difuzorul de arome auto Origini putem face ca fiecare clipă petrecută în maşină să fie o plăcere după care veţi tânji toată ziua.Alegeţi uleiul esenţial preferat cu efect relaxant, pentru ca timpul petrecut în maşină să fie cât mai relaxant şi plăcut cu putinţă.Vă recomndăm uleiul de Lavandă, Portocale dulci sau Ylang ylang care toate au efect relaxant.Diametrul difuzorului este de 3cm.Vedeţi detalii de utilizare mai jos, la descriere.
  • Ulei esenţial de mentă piperată – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 7,00 lei până la 83,00 lei
    Proprietăţi şi efecte: Aroma proaspătă mentolată al acestui ulei esenţial de mentă piperată este puternic stimulantă, tonifiantă şi revigorantă.În caz de oboseală fizică şi mentală, uleiul inhalat îmbunătăţeşte performanţele cognitive şi concentrarea.
    Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de arbore de ceai – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 54,00 lei
    Uleiul esenţial de arbore de ceai (Tea Tree) cu aroma sa dulce, uşor medicinală şi efectul purificator este un “must-have” în aromaterapie.Are proprietăţi antibacteriene, antivirale, antifungice şi anti-inflamatoare, este un ajutor important în perioada infecţiilor respiratorii.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Ulei esenţial de cuişoare – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 52,00 lei
    Uleiul esențial de cuișoare are aroma caldă, puternică, dulce-condimentată, exotică,  identică cu mirosul condimentului de cuișoare.Proprietăţi şi efecte:Dispune de proprietăți antimicrobiene, antifungice, antiinflamatoare.Din punct de vedere emoțional întărește, oferă siguranță, stimulează, revigorează. Din punct de vedere energetic are efect încălzitor.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos, la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Aerul din casa dumneavoastră este uscat ca într-un deşert datorită încălzirii centrale?Închipuiţi-vă cum ar fi ca odată cu umidificarea aerului din căminul dumneavostră, să vă îmbrăţişeze o mireasmă relaxantă. Iar pentru ca acestă îmbrăţişare să fie una cu adevărat senzuală, dumneavoastră puteţi alege culoarea preferată cu care să fie iluminată camera sau de ce nu, puteţi lăsa aparatul să-şi schimbe culorile oferindu-vă un joc de lumini cu adevărat spectaculos în culorile curcubeului.Pentru ca dumneavoastră să puteţi beneficia de această răsfăţare încă din primul moment, odată cu achiziţia difuzorului de aromaterapie Curcubeu, aveţi inclusă în această ofertă şi o sticluţă de 10ml de ulei esenţial de lavandă marca Lavandair.
  • Stoc epuizat!

    Broșă cu Noroc

    45,90 lei
    Broșa de aromaterapie, este acel accesoriu discret, care va fi observată de toată lumea și care te va face să te simți unică.ACUM, vei primi cadou și o fiolă de 1ml cu ulei esențial de lavandă.Picură câteva picături din uleiul tău esențial preferat pe discul de fetru din interiorul broșei și bucură-te de susținerea acestui ulei, care te va însoți pe perioada întregii zile.
  • Colier aromaterapie INOX 60cm – Origini

    57,00 lei
    Colierul de aromaterapie Origini este o bijuterie elegantă, utilă dar mai ales ușor de pregătit și purtat.
    • îl poți asorta ținutei tale - alege una din cele 10 discuri colorate incluse în pachet care să se asorteze cu ținuta ta
    • îl poți adapta stării tale emoționale  - prin alegerea uleiului esențial adecvat
    •  nu se înnegrește de la purtare - fiind manufacturat din INOX chirurgical, acesta își păstrează luciul pentru totdeauna
    • poți avea cu tine aroma uleiului tău preferat pe perioada întregii zile
    💧 𝐀𝐢 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐮ț𝐢𝐧ă 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞? - alege un ulei precum lămâie sau grapefruit 💧 𝐃𝐨𝐫𝐞ș𝐭𝐢 𝐬ă 𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐦𝐞𝐳𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐬ă 𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐧𝐢ș𝐭𝐞ș𝐭𝐢 𝐩𝐮ț𝐢𝐧? - alege uleiul de lavandă ori bergamotăCrengile copacului, care se îndreaptă spre cer, ne duc cu gândul spre divinitate, iar rădăcinile sale pronunțate, simbolizează legătura dintre generații.
  • Colier aromaterapie INOX 60cm – Tree of life

    57,00 lei
    Purtaţi cu voi uleiul esenţial preferat prin colierul chic Tree of life.Colierele din INOX completează orice ţinută, casual sau office, insoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea voastră emoţională pe discul din fetru din interiorul medalionului.Fie că doriţi să vă sporiţi puterea de concentrare, sau doriţi să vă diminuaţi tensiunea interioară creată de agitaţia din jur, aroma inhalată pasiv vă va ajuta să treceţi peste momentele de cumpănă şi vă va conferi o stare de bine.
  • Aerul din casa dumneavoastră este uscat ca într-un deşert datorită încălzirii centrale?Închipuiţi-vă cum ar fi ca odată cu umidificarea aerului din căminul dumneavostră să vă îmbrăţişeze o mireasmă relaxantă. Iar pentru ca acestă îmbrăţişare să fie una cu adevărat senzuală, dumneavoastră puteţi alege culoarea preferată cu care să fie iluminată camera sau de ce nu, puteţi lăsa aparatul să-şi schimbe culorile oferindu-vă un joc de lumini cu adevărat spectaculos în culorile curcubeului.
  • Proprietăţi şi efecte:Fie că vă copleşeşte o durere de cap înţepătoare, fie că nu puteţi respira liber din cauza nasului înfundat, sau  pur şi simplu aveţi nevoie de un stimulent pentru a vă revigora, uleiul esenţial de mentă piperată - Lavandair vă popate fi de un real ajutor.
    Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul "Informaţii suplimentare"
  • Ulei esenţial de eucalipt globulus – Bio 10ml

    Interval de prețuri: 6,00 lei până la 39,00 lei
    Apreciat pentru aroma proaspătă, purifiantă, este utilizat în mod tradiţional pentru efectele sale asupra sistemului respirator.Are efect imuno-regulator, proprietăţi antibacteriene şi antiinflamatoare. Inhalat decongestionează nasul, ajută expectoraţia.Revigorează spiritul, alungă traumele trecutului.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Bucură-te oriunde și oricând, de momentele de relaxare oferite de uleiul esențial preferat. Cu ajutorul Brățării de Aromaterapie cu curea Origini, ai mereu la îndemână aroma care te susține, te inspiră sau te ține în formă.
    • recomandat pentru încheieturi de până la 14- 17 cm - cureaua ecologică a brățării fiind reglabilă între 16 și 18cm
    • posibilitate de personalizare în plus  - brățara va sosi la tine echipată cu o curea a cărei culoare ai ales-o. Dar vei primi cadou cealaltă curea. Astfel pe lângă culoarea discurilor vei avea în plus o posibilitate de asortare cu culoarea ținutei tale.
    • va străluci mereu pe mâna ta ca în prima zi de purtare - medalionul fiind confecționat din INOX chirurgical care nu reacționează nici cu transpirația nici cu uleiul esențial, acesta nu se va înnegri sau oxida
    • o pregătești rapid înainte de plecare - datorită capacului prevăzut cu balama și închidere magnetică, brățara e gata de purtat în câteva secunde. Nu vei fi nevoită să pierzi vremea cu înșurubatul capacului precum în cazul modelelor a căror capac se înfiletează. De asemenea nu vei risca să pierzi capacul precum în cazul modelelor care au capac doar cu fixare magnetică
    • o poți asorta ținutei tale - folosește unul din cele 10 discuri de fetru, de diferite culori, incluse în pachet, care se asortează culorii ținutei tale.
    • o poți adapta stării tale emoționale - prin alegerea uleiului esențial potrivit care te ajută să te simți mai bine în pielea ta.
    • aspect elegant și discret - asigurat de medalionul cu diametrul de 3cm care iese în evidență într-un mod discret.
    Fii sigură pe tine, atrăgătoare și mereu cu zâmbetul pe buze folosind zilnic Brățara de Aromaterapie cu curea Origini.
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Purtaţi cu voi uleiul esenţial preferat prin colierul chic Floarea Lotus.Colierele din INOX completează orice ţinută, casual sau office, insoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea voastră emoţională pe discul din fetru din interiorul medalionului.Fie că doriţi să vă sporiţi puterea de concentrare, sau doriţi să vă diminuaţi tensiunea interioară creată de agitaţia din jur, aroma inhalată pasiv vă va ajuta să treceţi peste momentele de cumpănă şi vă va conferi o stare de bine.
  • Stoc epuizat!

    Broșă Origini

    45,90 lei
    Broșa de aromaterapie, este acel accesoriu discret, care va fi observată de toată lumea și care te va face să te simți unică.ACUM, vei primi cadou și o fiolă de 1ml cu ulei esențial de lavandă.Picură câteva picături din uleiul tău esențial preferat pe discul de fetru din interiorul broșei și bucură-te de susținerea acestui ulei, care te va însoți pe perioada întregii zile.
  • Crengile copacului, care se îndreaptă spre cer, ne duc cu gândul spre divinitate, iar rădăcinile sale pronunțate, simbolizează legătura dintre generații.Fie că doriţi să vă sporiţi puterea de concentrare, sau doriţi să vă diminuaţi tensiunea interioară creată de agitaţia din jur, aroma de lavandă inhalată pasiv prin intermediul colierului și a brăţării aromatice vă va ajuta să treceţi peste momentele de cumpănă şi vă va conferi o stare de bine.Brăţara din INOX completează orice ţinută, casual sau office, insoţindu-vă de efectul uleiului preferat pe întreaga zi.Purtaţi cu dumneavoastră uleiul esenţial preferat prin brăţara de INOX chic Origini. Trebuie doar să picuraţi uleiul esenţial potrivit pentru starea dumneavoastră emoţională pe discul din fetru din interiorul bazei.
  • Bucură-te oriunde și oricând, de momentele de relaxare oferite de uleiul esențial preferat. Cu ajutorul Brățării de Aromaterapie Origini, ai mereu la îndemână aroma care te susține, te inspiră sau te ține în formă.
    • recomandat pentru încheieturi de până la 17 cm - circumferința interioară a brățării fiind de 18cm.
    • nu se oxidează - fiind confecționat din INOX chirurgical care nu reacționează nici cu transpirația nici cu uleiul esențial
    • ușor de pregătit - datorită capacului prevăzut cu balama și închidere magnetică, brățara e gata de purtat în câteva secunde. Nu vei fi nevoită să pierzi vremea cu înșurubatul capacului precum în cazul modelelor a căror capac se înfiletează. De asemenea nu vei risca să pierzi capacul precum în cazul modelelor care au capac doar cu fixare magnetică
    • o poți asorta ținutei tale - folosește unul din cele 10 discuri de fetru, de diferite culori, incluse în pachet, care se asortează culorii ținutei tale.
    • o poți adapta stării tale emoționale - prin alegerea uleiului esențial potrivit care te ajută să te simți mai bine în pielea ta.
    • aspect elegant și discret - asigurat de medalionul de 2.5cm care iese în evidență într-un mod discret.
    Fii sigură pe tine, atrăgătoare și mereu cu zâmbetul pe buze folosind zilnic Brățara de Aromaterapie Origini.
  • Apa de lavandă este recunoscută pentru efectele sale tonifiante, calmante şi cicatrizante, asupra pielii.Este recomandată pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru cele sensibile.Apa de lavanda marca Lavandair este obtinută prin distilarea plantelor culese din cultura proprie de lavandă, crescută şi îngrijită exclusiv natural, fără utilizarea de produse sintetice.
  • Ulei esenţial de portocale dulci – Bio 10ml

    37,00 lei
    Proprietăţi şi efecte:Aroma proaspătă, dulce-fructată al uleiului de portocale dulci (similar cojii portocalei),  conferă adevărată senzaţie de stare de bine atunci când este difuzată şi inhalată. Este un ulei esențial care induce pozitivitate.Calmează şi echilibrează spiritul.Mai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos la tabul „Proprietăți și efecte (click aici)
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. Detalii Quick View
  • Prețiosul ulei esențial de lavandă 100% pur, este obținut în distileria Lavandair, prin distilarea cu aburi a florilor de lavandă crescute organic, pe colinele însorite din Mailat, Județul Arad.Dispune de toate proprietățile uleiurilor esențiale de lavandă cu renume - compușii săi lucrând în sinergie în favoarea ta, dar nu a făcut înconjurul lumii până să ajungă la tine. Buletinul de analize îl poți consulta mai jos la secțiunea ”Documentație tehnică”Indispensabil în kitul de prim ajutor, cu aroma proaspătă, dulce, floral ierboasă se considera a fi cel mai versatil ulei esențial.Îmbunătățește-ți calitatea vieții, utilizându-l, ori de câte ori ai nevoie, pentru:- a te bucura de somn profund și odihnitor - prin efectul său relaxant, uleiul esențial de lavandă asigură o adormire ușoară și un somn odihnitor - a-ți accelera vindecarea și regenerarea pielii - dacă ai avut parte de un incident minor precum o julitură, zgârietură, tăietură, acnee, iritații, înțepături de insecte sau arsură minoră - a-ți calma crampele abdominale - în acele zile din lună când acestea nu te lasă să te concentrezi și-ți scad eficiența în activitatea ta. Scapă de disconfort utilizându-l de unul singur sau în combinație cu uleiurile esențiale de salvia sclareea și măghiran. - a-ți calma durerile musculare și/sau articulare - apărute după un efort fizic accentuat, sau în tensiuni și întinderi în urma unei poziții ori mișcări greșite   - a te elibera de stres - astfel reducând riscul apariției hipertensiunii, a bolilor de inimă, a problemelor digestive, a durerii de cap sau slăbirea sistemului imunitar - a te bucura de o stare de bine - devenind o persoană mai relaxată / echilibrată, vei beneficia și de îmbunătățirea relațiilor interpersonaleMai multe informaţii despre proprietăţi şi efecte, veţi găsi mai jos, la tabul „Informaţii suplimentare„ 
Go to Top