Cum funcţionează aromaterapia? – partea II

În articolul trecut v-am relatat povestea prietenei care începuse să înţeleagă legătura între mirosuri, emoţii şi amintiri.

Iar următoarea ei întrebare venise firesc.

-Dar ce se întâmplă dacă o persoană şi-a pierdut mirosul? – m-a întrebat ea.

Mi-am amintit că şi eu mi-am pus această întrebare cândva şi răspunsul am găsit-o la Tisserand Institute.

-Expertul în uleiuri esenţiale Robert Tisserand arată că 5% din uleiul esenţial inhalat se va absoarbe direct în creier. Molecula uleiului esenţial fiind foarte mică, trece de bariera hematoencefalică şi acţionează direct asupra celulelor creierului şi au acţiune modulatoare asupra neurotransmiţătoarelor supranumiţi hormoni ai fericirii (ex. serotononina, dopamina, melatonina, oxitocina, endorfina ), determinând efect psihologic garantat [ 2 ], atâta timp cât individul nu şi-a pierdut mirosul.

Sursă foto: https://tisserandinstitute.org/learn-more/what-happens-when-we-smell/

În cazul în care un individ şi-a pierdut însă mirosul, legătura între creier şi mediul exterior fiind întreruptă, nu ne mai putem aştepta la vreun efect psihologic al uleiurilor esenţiale. DAR, vom putea observa efect asupra organismului, şi în acest caz,.

 În urma inhalării, prin sistemul respirator, cca 95% din moleculele uleiurilor esenţiale ajung în plămâni, unde absorbindu-se, vor intra în circuitul sanguin şi vor fi purtate până la celule. [ 2 ]

– Cum ne dăm seama că uleiul esenţial are efect, dacă nu simţim mirosul? – m-a mai întrebat ea.

-În cazul în care simţul mirosului nu funcţionează, vom putea vedea de exemplu, în cazul uleiului esenţial de lavandă, relaxarea muşchilor fără relaxare psihică. Acţiunea uleiurilor esenţiale se va putea percepe totuşi mai târziu în acest caz decât în mod normal.

-Când este recomandat să inhalăm uleiuri esenţiale?

-Atunci când ne confruntăm cu afecţiuni respiratorii [ 6 ], în cazul anumitor probleme neurologice [ 3 ] (tocmai datorită faptului că moleculele uleiurilor acţionează asupra celulelor şi a neurotransmiţătoarelor din creier) sau dacă dorim să ne îmbunătăţim dispoziţia [ 3 ] , putem apela la aromaterapie prin inhalare, ca metodă complementară de terapie la tratamentele clasice. De exemplu utilizarea uleiului esenţial de lavandă ne poate ajuta atât în afecţiuni respiratorii, cât ne calmează, ne relaxează şi ne oferă o stare de bine [ 4 ]. În ţările vest europene şi în SUA sunt unităţi spitaliceşti care au început să utilizeze uleiurile esenţiale ca tratamente complementare de exemplu după operaţii, pentru diminuarea durerii pacienţilor sau ca tratamente paliative în caz de cancer [ 5 ].

-Am mai auzit de la alte persoane că uleiurile esenţiale pot trata orice afecţiune.

-Uleiurile esenţiale sunt potente (sunt din ce în ce mai multe studii in vitro şi clinice care atestă acest lucru) însă sfaturile informative nu pot să suplinească sfatul unui medic specialist. Automedicaţia dacă este utilă în caz de afecţiuni uşoare şi uzuale, care pot fi rezolvate acasă, în cazul patologiilor mai complicate poate fi periculoasă, şi nu o încurajez, chiar dacă sunt şi voci în societate care îndeamnă la aşa ceva. Utilizarea uleiurilor esenţiale în fiecare caz trebuie precedată de o informare/documentare prealabilă referitoare la indicaţii de utilizare, trebuie să ştim fiecare ulei în parte pentru ce este bun (chimia lor pentru ce le recomandă), trebuie să cunoaştem modul de diluare, dozajul maxim recomandat sau contraindicaţiile posibile. [ 1 ]

-Şi încă un truc: încă din antichitate au observat şi au folosit aromele pentru îmbunătăţirea dispoziţiei. Dacă un ulei volatil realizează asocieri de experienţe pozitive, s-a observat că efectul său psihologic ajută la echilibrarea organismului. Deci ca să aibă efect, uleiul esenţial trebuie ales, în primul rând, în aşa măsură, încât să placă persoanei care îl va utiliza.

-Uleiurile esenţiale se diluează în fiecare caz? – a venit următoarea întrebare.

-Ele se diluează neapărat într-un ulei vegetal purtător dacă sunt aplicate pe piele [ 1 ]. În caz de inhalare, dacă le difuzăm, nu este nevoie să le diluăm. Există aparate profesionale care funcţionează doar cu ulei esenţial pur(nebulizatoare), iar în cazul difuzoarelor cu ultrasunete uleiul se picură în apă şi odată cu moleculele de apă şi moleculele de ulei esenţial ajung în aer.

Ce se întâmplă atunci când aplicăm ulei esenţial pe piele? – răspunsul şi continuarea conversaţiei îl puteţi citi în articolul următor de blog.

 

Surse de referinţă:

Joanna Hoare: The Complete Aromatherapy Tutor [ 1 ]

https://tisserandinstitute.org/learn-more/what-happens-when-we-smell/ [ 2 ]

https://tisserandinstitute.org/how-essential-oil-works-in-the-body/ [ 3 ]

https://tisserandinstitute.org/antimicrobial-essential-oils-children/ [ 4 ]

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5192342/ [ 5 ]

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24909715 [ 6 ]

Share