Care e cel mai bun difuzor de aromaterapie? Este întrebarea firească ce ne-o punem înainte de a face opţiunea finală.

Cel mai înţelept este ca înainte de toate să definim aşteptările pe care le avem faţă de aromaterapie în general şi de aparatul dorit în special.

Trebuie să ştim că există două mari categorii de difuzoare de aromaterapie active (care au nevoie de o sursa de curent pentru funcţionare). Aparatele de aromaterapie cu ultrasunete şi nebulizatoarele sau difuzoarele din sticlă şi lemn .

Ambele asigură difuzarea la rece a uleiului esenţial dar au principii de funcţionare diferite.

Difuzoarele cu ultrasunete

au nevoie de apă pentru funcţionare, folosesc tehnologia ultrasuneteleor pentru a vaporiza apa în care este picurat uleiul esenţial. Particulele de ulei esenţial sunt emanate în aer împreună cu vaporii de apă. Prin urmare aceste aparate ridică umiditatea aerului din încăpere. Acest lucru poate fi util dacă aerul este uscat, în special iarna din cauza încălzirii centralizate, sau din contra, poate fi deranjant în cazul încăperilor cu umezeală.

Nebulizatoarele

sau difuzoarele din sticlă şi lemn cum li se mai spune, folosesc efectul Bernoulli pentru difuzarea uleiului esenţial. Ele au în componenţă un mic compresor care asigură un flux de aer constant utilizat pentru pulverizarea uleiului esenţial.
Prin urmare răspunsul cinstit la întrebarea „Care e cel mai bun difuzor de aromaterapie?”, cred că ar fi: „Depinde pentru ce doriţi să-l folosiţi”

În cele ce urmează vă prezentăm principalele opţiuni pentru alegerea difuzorului de aromaterapie ordonate după  complexitate şi preţ astfel:

1)Difuzor de aromaterapie cu ultrasunete cu vaporizare directă

Dacă doriţi să utilizaţi aparatul doar ocazional, pentru odorizarea unei încăperi mici sau al unei parţi dintr-o încăpere mai  mare, vă sfătuim să vă alegeţi un difuzor de aromaterapie cu ultrasunete cu vaporizare directă.

difuzor-aromaterapie-cu-ultrasunete

Părţile componente ale difuzorului de aromaterapie cu difuzare directă

La aest tip de aparat modulul de difuzare este situat deasupa rezervorului de apă. În  acest caz amestecul de apă + ulei ajunge la modulul de difuzare cu ajutorul unui fitil de bumbac.
Cantitatea de soluţie apă+ulei difuzat este de aproximativ 15-20ml/oră
Acest tip de aparat este ideal dacă dormim să experimentăm în special efectele uleiurilor esenţiale fără să investim prea mult într-un aparat performant.
Ele sunt fabricate din material plastic sau combinaţie de material plastic şi ceramică sau sticlă.

Avantaje:

  • Foarte silenţios (practic nu emit nici un sunet)
  • Cost de achiziţie redus
  • Dimensiuni reduse
  • Portabil – de obicei se alimentează de la un port USB (incărcător de telefon, baterie externă, laptop, calculator etc.
  • Consum redus de ulei esenţial

Dezavantaje:

  • Necesită înlocuirea periodică a fitilului de bumbac
  • La schimbarea aromei fitilul de bumbac trebuie spălat sau în unele cazuri înlocuit dacă aroma veche este prea putenică
  • Capacitate de difuzare redusă recomandat pentru încăperi de 10-12mp
  • Pentru funcţionare are nevoie de apă, iar apa este un mediu propice pentru dezvoltarea microorganismelor. Din acest motiv, vă recomandăm să nu lăsaţi apa în interiorul difuzorului de pe o zi pe alta. Este foarte important ca difuzarea să se facă doar cu apă proaspătă (nu trebuie să fie apă distilată sau dedurizată).
  • Majoritatea nu au funcţie de iluminare ambientală
  • Nu este adecvat pentru disiparea unei cantităţi mari de ulei esenţial (de exemplu când este nevoie de dezinfecţia unei încăperi folosind uleiuri esenţiale)
  • Cu unele exceptii nu au funcţii de automatizare (oprire automată, temporizare, difuzare intermitentă)

Cum recunoaştem un astfel de aparat? Principala sa caracteristică este existenţa fitilului de bumbac.

schema difuzor de aromaterapie

Schema de principiu a difuzorului cu ultrasunete cu ventilaţie forţată

2) A doua categorie este cea a difuzoarelor de aromaterapie cu ventilaţie forţată.

Acest tip de aparat este destinat pentru încăperi de 15-20mp. Neavând elemente consumabile este recomandat pentru utilizare intensă.  Bineînţeles preţul de achiziţie este unul mai ridicat decât în cazul aparatelor din prima categorie.

Spre deosebire de prima categorie, în acest caz modulul de difuzare este aşezat la baza rezervorului de apă. Fluxul de aburi este direcţionat în afara difuzorului cu ajutorul unui mic ventilator încorporat în baza aparatului.

Cantitatea de soluţie apă+ulei difuzat este de paroximativ 25-30ml/oră

Aceste aparate de regulă sunt fabricate din material plastic sau combinaţie de material plastic si ceramică sau sticlă.

Alegerea difuzorului de aromaterapie cu ventilaţie forţată este recomandată în cazul în care avem nevoie de un aparat pentru utilizare zilnică. Indiferent că dorim să difuzăm uleiuri esenţiale în scop preventiv sau ca adjuvant în tratarea infecţiilor respiratorii ori doar cu scopul de odorizării ambientale acest tip de aparat este alegerea perfectă pentru utilizare zilnică.

Avantaje:

  • Fiabilitate ridicată
  • Relativ silenţioase
  • Construcţie robustă
  • Nu are piese consumabile
  • Nu necesită îngrijire deosebită la schimbarea aromei. Este suficient ca să clătim rezervorul şi să punem apă proaspătă înainte de a pune noua aromă
  • Marea majoritate dispun de funcţia de iluminare ambientală deci pot fi utilizate ca lampă de veghe.
  • De asemenea pot fi setate să lumineze în diferite culori. Sunt adecvate pentru cromoterapie.
  • Au funcţii de automatizare încorporate (temporizare, protecţie la lipsa apei, funcţionare intermitentă)

Dezavantaje:

  • Datorită miniventilatorului încorporat sunt puţin mai zgomotoase decât cele cu vaporizare directă dar acest zgomot de obicei este la limita perceptibilităţii.
  • Pentru funcţionare are nevoie de apă, iar apa este un mediu propice pentru dezvoltarea microorganismelor. Din acest motiv, vă recomandăm să nu lăsaţi apa in interiorul difuzorului de pe o zi pe alta. Este foarte important ca difuzarea să se facă doar cu apă proaspătă (nu trebuie să fie apă distilată sau dedurizată).
  • Deşi sunt capabile să difuzeze o cantitate mai mare de ulei decât cele cu vaporizare directă, nici acestea nu sunt adecvate pentru disiparea unei cantităţi suficiente de ulei pentru dezinfecţia unei încăperi.

3) In fine, a treia categorie sunt nebulizatoarele.

Constructiv şi principial total diferite de primele două tipuri, nebulizatoarele, sunt cele mai recomandate aparate de către aromaterapeuţi.  Nebulizatoarele sunt alcătuite dintr-o bază de lemn şi un rezervor de sticlă de aici şi denumirea de difuzor sticlă şi lemn.

schema_principiu_nebulizator

Acestea difuzează doar ulei  esenţial prin urmare nu au nevoie de apă pentru funcţionare.

Consumul  de ulei la intensitate minimă este de aproximativ 10picături/oră ceea ce este echivalentul a 1ml la fiecare 3 ore.

Inima acestui tip de aparat este un mic compresor înglobat in baza de lemn care asigură presiunea necesară pulverizării uleiului esenţial.  Rezervorul de sticlă conţine două tuburi capilare (foarte subţiri) care contribuie la pulverizarea uleiului.

Important de ştiut despre aceste aparate este faptul că, sunt destul de sensibile atât în ceea ce priveşte întreţinerea lor, cât şi tipul de ulei difuzat.

Ele trebuiesc curăţate după fiecare utilizare şi nu trebuie lăsat uleiul esenţial neutilizat în rezervor. Uleiul esenţial  neutilizat se va oxida, în timp, se va îngroşa, iar uleiul îngroşat va înfunda tuburile capilare din interiorul rezervorului.

(Citiţi acest articol despre efectele oxidării şi păstrarea corectă a uleiurilor esenţiale)  De asemenea uleiurile esenţiale care nu sunt 100% pure (conţin solvenţi sau uleiuri vegetale) pot îndunda tuburile capilare ale nebulizatorului ducând la defectarea acestuia. Cu alte cuvinte, alegerea difuzorului de aromaterapie din sticlă şi lemn sau nebulizatorului, este recomandată pentru cei care sunt pasionaţi de aromaterapie şi doresc să beneficieze de toate avantajele oeferite de un aparat profesional.

Avantaje:

  • Având capacitatea de a difuza o cantitate mare de ulei într-un timp scurt ele pot fi folosite pentru tratamanete adjuvante în caz de infecţii respiratorii sau pentru dezinfecţia încăperilor
  • Sunt recomandate de aromaterapeuţi
  • Nu au nevoie de apă pentru funcţionare – apa fiind un mijloc propice pentru înmulţirea microorganismelor
  • Pot deservi o arie considerabil mai mare faţă de difuzoarele cu ultrasunete (50-70mp)
  • Sticla fiind un material inert nu există posibilitatea de a intra în reacţie cu nici un fel de ulei esenţial

Dezavantaje:

  • Consum mai mare de ulei esenţial (aprox 1ml la 3 ore adică cca. 10 picături pe oră)
  • Necesită atenţie la întreţinere (curăţare – manipulare) – sunt casante
  • Preţ de achiziţie mai ridicat
  • Sunt puţin mai zgomotoase datorită minicompresorului încorporat.

Ca o concluzie finală, am putea afirma că nu este corect să afirmăm despre un produs sau altul că ar fi de cel mai bun difuzor de aromaterapie. Fiecare tip de aparat are proptiile sale avanataje şi dezavantaje. În speranţa că acest articol vă va ajuta să gasiţi cel mai bun difuzor de aromaterapie pentru nevoile dumneavoastră, am mai dori sa subliniem un lucru important şi anume:

Indiferent de tipul de difuzor ales, vă recomandăm să utilizaţi doar uleiuri esenţiale naturale şi 100% pure. La fel cum, pentu protejarea sănătăţii, avem grijă ce mâncăm sau ce băuturi consumăm, este imperios necesar să avem grijă şi ce inhalăm. Cu atât mai mult cu cât prin inhalare ocolim practic bariera protectoare oferită de sistemul digestiv, particulele inhalate ajungând direct în plămâni iar mai apoi în circuitul sanguin.

Pentru mai multe informaţii legate de aromaterapie vă recomandăm să consultaţi şi Ghidul de utilizare uleiuri esenţiale pentru începători.

În caz că aceste informaţii v-au fost de folos consideraţi că ar fi de folos şi prietenilor dumneavoastră nu ezitaţi să le share-uiţi folosind opţiunile de mai jos.

Distribuie acest articol prietenilor tăi.

Dacă mai aveți întrebări legate de difuzoarele de aromaterapie va stăm cu drag la dispoziție la numarul de telefon 0770247641