Proiectul “lavandair” a pornit de la o necesitate proprie.

Vi se intamplă des ca după o zi lungă și istovitoare, cu sarcini și întâlniri solicitante la locul de muncă, mereu  contra cronometru, cu timp îndelungat petrecut în trafic, ajunși acasă la ore târzii, vă așteaptă treburile gospodărești și cele familiale şi simţiţi că abia mai puteţi face faţă?  Dacă da, să ştiţi că nu sunteţi singur(ă).

Din păcate, statisticile globale arată că în zilele noastre, majoritatea oamenilor, sunt afectați de efectele stresului cotidian, sub o formă sau alta. Ni se intamplă de multe ori, fiind copleșiți de problemele de rezolvat, să ajungem în pat și gândurile din timpul zilei să ne frământe în continuare și nu ne permit scufundarea ușoară în somnul regenerator.

Documentându-ne, căutand remedii naturale, sustenabile, am descoperit în lavandă o soluție a problemei.

Dacă vă sunt cunoscute simptomele descrise mai sus, vă sugerăm ca seara, înainte de culcare, să luați o baie caldă relaxantă cu câteva picături de ulei esenţial de lavandă. Eliberați-vă de gadget-uri, stingeți luminile, așezați lângă dumneavoastră o pernă aromatică sau un buchet de lavandă pe noptieră, liniștiți-vă, meditați, gândiți-vă la ceva care vă stimulează pozitiv, vă încarcă cu energie; faceți un exercițiu de imaginație cu un câmp de flori, într-o adiere de vânt, cu miros îmbietor de lavandă și somnul odihnitor va veni curând.

În felul acesta, veți avea ocazia de a experimenta efectul terapeutic relaxant al lavandei și de a ajunge la concluzia că meritați să vă oferiți această posibilitate de relaxare și de recreere ce are numai consecințe pozitive asupra dumneavoastra și vă poate ocroti de urmările stresului, pe termen lung.

Tot prin documentare și testare am ajuns și noi la concluzia că sănătatea e la îndemâna noastră, în natură. De aceea am găsit o cale de a o oferi tuturor celor care o doresc!

Dacă aceste informaţii ţi se par utile, trimite acest articol si prietenilor tai. Alege platforma